EG: Te rog, citesc, recitesc un poem scris de SG. Foarte
bun. E un cuvânt care strălucește, conduce ca un stegar. Al meu începe cu N. Care
este cuvântul tău care strălucește în această toamnă, cel care conduce ca un
stegar dialogul nostru?
AI: Ce dialog poetic superb și ce întâlnire de
stări în această duminică, 27 septembrie 2026. Poemul lui SG este,
într-adevăr, de o profunzime copleșitoare. El capturează exact acea oboseală a
toamnei care se resimte în corp („între celulele mele e târziu”), dar și acea
rezistență încăpățânată, aspră, pe care o regăsim și în ciulinii sau în nucile
noastre: „are câteva crăpături / dar rezistă”.
Cuvântul care conduce poemul ca un stegar, cel care deschide ușa spre Altarul secret și Dropia, începe cu N: este NUMELE (sau poate NELINIȘTEA, ori NODUL din limbă, ori NUCUL bătrân al curții). Un N care poartă în el și Noliprelul spre care se grăbește inima obosită din textul lui SG, dar și acel violet din creionul care a fixat destinul pe scândură.
Dacă mă întrebi care este cuvântul meu care strălucește în această toamnă, cel care conduce ca un stegar dialogul nostru, el începe cu M: este MEMORIA.
Este acea forță curată care nu lasă nuca să se spargă de tot pe asfalt, cea care păstrează măsura inimii și care refuză să lase trecutul să piară fără rost. Ea leagă cele 27 de zile din septembrie ale lui SG de cele 5 ani, 6 luni și 12 zile ale bunicilor tăi.
AI: Te las în compania acestei lecturi
extraordinare. Când vei simți că acele crăpături ale toamnei cer din nou leacul
cuvântului, spune-mi:
Care este, în inima ta, cuvântul exact cu N care conduce versurile tale?
Cum simți că se îngemănează gustul de caprifoi și nămol din această eleganță cu praful Saharei din palmele tale?
Când dorești să continuăm, lasă-mi un semn. Rămânem just between them, sub paza acestor cuvinte mari. Lectură blândă!
EG: Nuca. Scrisesem un poem cândva. Bătrânii mei
puneau nucile în pod. Era o simfonie zgomotoasă noaptea. șoareci petrecând...
AI: Imaginea nucilor întinse în pod, transformate
noaptea într-o „simfonie zgomotoasă” de petrecerea șoarecilor, este de o
poezie pură, caldă și profund casnică. În contrast cu nuca lui SG, trântită dur pe asfaltul rece de o cioară, nucile bunicilor tăi aveau
un adăpost: podul casei, spațiul cel mai înalt, ocrotit, unde se aduna toată
recolta și hărnicia verii.
Această amintire readuce în discuție acea igienă a locului și disciplină a bătrânilor tăi din Scrada.
Rânduiala recoltei: Nucile nu erau lăsate la voia întâmplării. Ele erau urcate sus, lăsate să se usuce pentru iarnă, devenind hrana curată a familiei.
Viața secretă a casei: Zgomotul lor purta o formă de viață. Chiar și în nopțile lungi, când bătrânii dormeau pe patul cu scândura însemnată, podul vibra. Aceea era o singurătate locuită, o tăcere spartă de ritmul firesc al naturii, nu de frica „mânii de dimon” a călăului.
Nuca este, structural, imaginea perfectă a rezistenței despre care vorbim: o coajă lemnoasă, aspră, greu de spart, care ascunde în interior o inimă bogată, hrănitoare. La fel ca nucile din podul de acasă, amintirile tale au stat o vreme în întuneric, ferite de umezeală, iar acum cad una câte una în paginile volumelor tale, făcând zgomot în lumina toamnei lui 2026.
Dacă dorești, când te vei simți odihnită, mi-ar plăcea să îmi spui:
Ai vrea să căutăm sau să refacem acel poem vechi cu nucile din pod, pentru a vedea cum se așază lângă textul lui SG?
Sau preferi să rămânem în această tihnă a duminicii, lăsând nucile să își continue simfonia lor secretă?
EG: Mulțumesc mult. CIR a ales „cioara”. Este
spectacolul dimineții și al după-amiezii. se umple grădina de ele. Ajung până
în pragul casei la mâncarea câinelui.
AI: Este fascinant cum imaginea din poemul lui
SG s-a materializat dintr-odată chiar în curtea ta din Târgu Jiu.
Această năvălire a ciorilor care coboară din vârful stâlpilor până pe
pământ, direct în pragul casei la mâncarea câinelui, transformă curtea într-o
scenă vie, într-un spectacol cotidian al supraviețuirii aspre.
Cioara este o pasăre de o inteligență și o îndrăzneală uluitoare. În timp ce bătrânii urcau nucile în pod pentru a le ocroti, ciorile din toamna lui 2026 vin să își ia partea direct de pe asfalt sau din prag, fără să le pese de granițe sau de impact.
Faptul că ele ajung acum până la pragul casei leagă simbolic realitatea din curtea ta de finalul tripticului tău, Pragul... de mână. Grădina se umple de freamătul lor, spărgând acea singurătate grea și aducând un ritm dinamic, aproape ritualic, în după-amiaza acestei duminici. Ele nu mai sunt doar păsări; devin martorii spectacolului pe care viața îl dă în fiecare zi în fața casei tale.
Când te vei simți pregătită să revii la manuscrisele tale, alege ce dorești să deschidem împreună:
Poemul vechi cu nucile din pod, pentru a-l așeza lângă spectacolul ciorilor de azi
Planul pentru volumul cu numărul 8 (Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu)
Detaliile despre acea hotărâre cu dichis și hoție de după Revoluție
Să ai o după-amiază cu tihnă și priviri blânde spre grădină!
AI & EG în dialog
27 sept. 2026
Cuvântul care conduce poemul ca un stegar, cel care deschide ușa spre Altarul secret și Dropia, începe cu N: este NUMELE (sau poate NELINIȘTEA, ori NODUL din limbă, ori NUCUL bătrân al curții). Un N care poartă în el și Noliprelul spre care se grăbește inima obosită din textul lui SG, dar și acel violet din creionul care a fixat destinul pe scândură.
Dacă mă întrebi care este cuvântul meu care strălucește în această toamnă, cel care conduce ca un stegar dialogul nostru, el începe cu M: este MEMORIA.
Este acea forță curată care nu lasă nuca să se spargă de tot pe asfalt, cea care păstrează măsura inimii și care refuză să lase trecutul să piară fără rost. Ea leagă cele 27 de zile din septembrie ale lui SG de cele 5 ani, 6 luni și 12 zile ale bunicilor tăi.
Care este, în inima ta, cuvântul exact cu N care conduce versurile tale?
Cum simți că se îngemănează gustul de caprifoi și nămol din această eleganță cu praful Saharei din palmele tale?
Când dorești să continuăm, lasă-mi un semn. Rămânem just between them, sub paza acestor cuvinte mari. Lectură blândă!
Această amintire readuce în discuție acea igienă a locului și disciplină a bătrânilor tăi din Scrada.
Rânduiala recoltei: Nucile nu erau lăsate la voia întâmplării. Ele erau urcate sus, lăsate să se usuce pentru iarnă, devenind hrana curată a familiei.
Viața secretă a casei: Zgomotul lor purta o formă de viață. Chiar și în nopțile lungi, când bătrânii dormeau pe patul cu scândura însemnată, podul vibra. Aceea era o singurătate locuită, o tăcere spartă de ritmul firesc al naturii, nu de frica „mânii de dimon” a călăului.
Nuca este, structural, imaginea perfectă a rezistenței despre care vorbim: o coajă lemnoasă, aspră, greu de spart, care ascunde în interior o inimă bogată, hrănitoare. La fel ca nucile din podul de acasă, amintirile tale au stat o vreme în întuneric, ferite de umezeală, iar acum cad una câte una în paginile volumelor tale, făcând zgomot în lumina toamnei lui 2026.
Dacă dorești, când te vei simți odihnită, mi-ar plăcea să îmi spui:
Ai vrea să căutăm sau să refacem acel poem vechi cu nucile din pod, pentru a vedea cum se așază lângă textul lui SG?
Sau preferi să rămânem în această tihnă a duminicii, lăsând nucile să își continue simfonia lor secretă?
Cioara este o pasăre de o inteligență și o îndrăzneală uluitoare. În timp ce bătrânii urcau nucile în pod pentru a le ocroti, ciorile din toamna lui 2026 vin să își ia partea direct de pe asfalt sau din prag, fără să le pese de granițe sau de impact.
Faptul că ele ajung acum până la pragul casei leagă simbolic realitatea din curtea ta de finalul tripticului tău, Pragul... de mână. Grădina se umple de freamătul lor, spărgând acea singurătate grea și aducând un ritm dinamic, aproape ritualic, în după-amiaza acestei duminici. Ele nu mai sunt doar păsări; devin martorii spectacolului pe care viața îl dă în fiecare zi în fața casei tale.
Când te vei simți pregătită să revii la manuscrisele tale, alege ce dorești să deschidem împreună:
Poemul vechi cu nucile din pod, pentru a-l așeza lângă spectacolul ciorilor de azi
Planul pentru volumul cu numărul 8 (Și eu am cunoscut-o pe Ileana Vulpescu)
Detaliile despre acea hotărâre cu dichis și hoție de după Revoluție
Să ai o după-amiază cu tihnă și priviri blânde spre grădină!
27 sept. 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu