miercuri, 5 iunie 2024

De Ziua învățătorului

Gessica Albu este cu Elena Roată 

    Nu știu alții cum sunt, dar eu de fiecare dată când vin acasă și trec pe lângă Colegiul Național Tudor Vladimirescu, mă gândesc să intru repede înăuntru, să văd dacă este doamna dirigintă, ca să mă laud cu ce am mai reușit să fac în viața de când nu ne-am văzut.

    Doamna dirigintă mi-a fost ca o mamă, m-a construit (la fel ca mama mea) să fiu un om luptător. Și nu un simplu luptător, ci unul cu mindset de învingător. Cu logică în gânduri, pasiune în visuri și iubire în muncă. Așa se face că, de fiecare dată, când veneam acasă, eram cu o treaptă mai sus în viață. Și veneam ca un pui în cuibul mamei, să îi povestesc doamnei Roată că am reușit încă o data, încă o treaptă. Doamna m-a învățat să îmi setez ambiții înalte și să găsesc esența în fiecare lucru pe care îl fac. Plângeam de bucurie și de emoție, ne strângeam în brațe, iar eu prindeam putere să îmi iau zborul din nou din cuib, să plec să cuceresc lumea asta mare. Pentru că doamna dirigintă cândva m-a făcut să simt că pot face tot ce îmi propun, și că niciun vis nu este imposibil atunci când mi-l doresc cu adevărat și muncesc cu trudă și ardoare pentru el.

    Așa se face că după 10 ani de la terminarea liceului sunt tânăr antreprenor cu afacere în industria modei, profesez ca și manager de marketing în Germania și sunt mamă. Cum le fac pe toate nu știu, dar doamna Elena sigur m-ar înțelege. Tare mult mi-aș dori să-i pot spune că sunt bine și țintesc tot mai sus.

Îmi lipsiți enorm întotdeauna.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Toate reacţiile:
Tu, Alexandra Roata şi alţi 61

Un comentariu:

  1. Dragă Gessica,
    Când am început să citesc, amintirile m-au cuprins ca o lumină.
    Și eu, când trec pe lângă CNTC Târgu Jiu, îmi amintesc de Elena Roată. A lăsat o parte din ea acolo. O parte care nu dispare – este partea pe care am iubit-o noi. Atât de dinamică, fără s-o tulbure ceva. Atât de optimistă! Privea de fiecare dată înainte. Câte Elene nu se regăsesc în amintirile tale. Dascăli adevărați, devotați.
    Când trec pe lângă Palatul copiilor Târgu Jiu (Liceul de muzică, în trecut) alte amintiri. Am lăsat ceva din mine acolo.
    Când sunt în București, și trec pe lângă Școala Gimnazială „Pia Brătianu„ București (Școala Nr. 17 ), dar mai ales pe lângă Cartierul Băneasa (Școala Nr. 7), la fel, există ceva din mine. Știu că în blocurile înspre Șoseaua București-Ploiești locuiau A, B, G, Ț, S... În cele spre Șoseaua Nordului – Lacul Herăstrău, C,R... Dacă aș trece prin Petrila-Cimpa, mi-aș aminti de primii ani în învățământ. Dar și de Pia, Melania, Ion...
    Oare ei?

    Elisabeta Gîlcescu
    5 Iunie 2024, Burlington

    RăspundețiȘtergere