O poveste de rămas-bun

Câtă dragoste, câte amintiri într-un suflet! 

Câtă dragoste, câte dorințe… ca și cum le-ar ține pe brațe cu grijă, și ca un joc „de-a copilăria“. O poveste în care telepatic, încât și tu, și eu ne putem regăsi. 

Atât de simplu și cald, ademenind gânduri și sentimente. Pare ceva magic. Și totuși. atât de simplu și atât de sincer!

Poate că alții au scris-o înainte. Dar o repetă în felul ei, de parcă le-a scris întâi, într-o stare de înălțare, de zbor, de fantezie, de imaginație.

Până când a prins-o învățând lecție după lecție, și pentru că avea nevoie de ele, ni le-a împărtășit. De ce? Pentru că pur și simplu tânjește după un birou de scriitor…

Chiar dacă cuvintele uneori se lasă greu într-un abis întunecat, odată cu ea.

Chiar dacă-s dosite pentru nicicând.

Cu izul durerii prăvălindu-se firesc.

Numai ea poate rosti un testament al celor adormiți „care ard precum jarul“.

Mulți o citesc, plâng, își amintesc.

Multe și de toate.

Până se cufundă în bezna uitării.

Sau până e prea târziu.

 

Eli Gîlcescu

22-23 ian.22

 

Eli Gîlcescu

22-23 ian.22