„A reînnoi vigilența limbajului”. Jiřina Vyorálková în dialog cu Claudiu Komartin
Jiřina Vyorálková: „Problemele nerezolvate din mizerabila perioadă ceaușistă” sunt și ceea ce tot revine în cea mai nouă carte a ta, „Autoportret în flama de sudură”? Știam că ai pornit de la niște momente destul de intime din viața ta, moartea tatălui tau, nașterea fiului, dar am fost surprinsă cum te tot întorci – foarte critic și caustic – spre întreaga societate românească.
Claudiu Komartin: E adevărat, există în volumele mele de poezie scrise după treizeci de ani (și poate mai ales în cel mai recent) această latură „civilă”, bătăioasă, nu vreau să spun „angajată” – nu doar fiindcă e un cuvânt compromis în timpul regimurilor comuniste care au drenat de justețe și adevăr țările noastre vreme de 40 de ani, dar și pentru că eu nu fac poezie politică, ci texte poetice de disperare și dezgust în fața unei realități contorsionate, a unei lumi întoarse cu susu-n jos. Nu am uitat expresia folosită într-un eseu despre Marguerite Duras de Pierre Mertens: „Nu scrii decât trezindu-te din vise, pentru a reînnoi vigilența limbajului”. Și asta e, într-un anumit sens, ceea ce încerc să fac, în nici un caz programatic, în aceste poeme care se găsesc într-un contrast evident cu celelalte, confesive, autobiografice, tratând angoasa și pierderea. Dar eu cred că aceste două perspective aparent disjuncte se completează. Trăim într-o lume în care lăcomia, supraconsumul, lipsa de solidaritate socială, ignorarea tuturor semnelor că ne îndreptăm spre un colaps deopotrivă economic și climatic, amestecul de insanitate și solipsism al politicienilor și marilor afaceriști nu te pot lăsa rece, eu cel puțin nu pot lăsa ca scrisul meu să nu fie infiltrat de revolta față de nedreptățile vremurilor pe care le traversăm.
J.V.: Am văzut (de exemplu într-o discuție cu Miruna Vlada la Institutul Blecher) că poezia „angajată” te cam enervează. Cu ce exact, în afară de cuvântul compromis?
C.K.: Mă enervează când este oportunistă și conformistă, adică exact așa cum nu ar trebui să fie – fiindcă adevăratul „angajament” al unui poet trebuie să fie, înainte de orice altceva, în scriitură, iar dacă alege totuși să dea glas unor imperative sociale sau politice, cred că ideologizarea și răfuiala de pe poziții partizane sunt deplorabile. Treaba cuiva care se ocupă cu asta nu e să ia partea vreunei tabere politice sau ideologice la modă, ci să se rostească împotriva injustiției, a orbirii semenilor și a fenomenelor istorice care pot conduce la absolutism și suferință colectivă. Treaba noastră nu e să fim radicali într-un sens sau altul al unei opțiuni politice (care poate fi îngrozitor de greșită, și avem atâtea exemple, de la Pound la Céline și de la Maiakovski – autorul unei grețoase elegii la moartea lui Lenin – până la Knut Hamsun), ci numai în raport cu literatura pe care o scriem – în rest, e de datoria noastră să rămânem lucizi, neînregimentați și nepărtinitori, NU simbriașii vreunei idei sau cauze la modă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu