Departe de a considera publicul un flecușteț nefolositor, dar nici stăpîn despotic, am descins, în vara lui 2007, la Izmir, la un mare festival de poezie. Avusesem și eu, ca orice românaș verde, complexele mele de superioritate: că turcii, că românii, că istoria multimilenară, că bașbuzucii… Din fericire, prima vizită la Istanbul mă readusese cu picioarele pe pămînt. Am fost atît de lămurit, că nici prin cap nu mi-a mai trecut să caut sabia lui Ștefan cel Mare, ci m-am chiombit zile în șir la toate minunățiile de, din și de lîngă bazare. Și am înțeles. Firește, atît cît se putea înțelege, că oamenii nu sînt mașini și că timpul lor pe pămînt e limitat, de aia e musai să inviți pe cineva la o cafea sau la un ceai, să nu treacă viața aiurea pe lîngă tine.
Așa că, atunci cînd m-am instalat într-un hotel de patru stele, dar cu un Internet de tot rahatul, mi-am pus în cap să vrăjesc publicul, să îl supun, ca un sultan, să fac mulțimile să mă urmeze, cum zicea poetul, ca la un semn. Zis și făcut. Am stat de vorbă mult timp cu una din organizatoarele festivalului (o belgiancă haioasă, iute la minte și căreia nu puteai să-i vinzi povești poeticești) și am reușit să învăț pe dinafară un poem, tradus de ea în turcă. A doua zi, cînd am urcat pe scenă, am măsurat publicul din ochi. Știam ce vedeam. Aceeași plictiseală politicoasă, aceeași falsă smerenie în fața inspiraților poeți ai dumnezeirii sau ai allahuirii, cunoașteți tacîmul. Nu-l cunoașteți? Păcat.
Dar, cînd am descins la tribună și, cu ezitările de rigoare, am început să citesc în turcă (hai, că era și un poem mișto, Aer cu diamante), lumea s-a înviorat, morții au deschis capacele coșciugelor, iar micul recital a fost un triumf. Ați înțeles cum se face? Așa se întîmpla și la noi, în anii ’60. Veneau cîntăreți străini și rosteau două-trei cuvinte în românește, iar publicul însetat se răcorea, trăia o viață nouă. Așa și cu mine. Un poem în turcă! Imediat am devenit vedeta locului. N-am să uit cum un poet belgian (care îmi părea mai vîrstnic, dar care, probabil, avea aceeași vîrstă ca mine) mi-a zis: “Te-ai descurcat. Ai luat caimacul”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu