Jon
Kalman Stefansson
joi, 13 decembrie 2018
Între cer și pământ
Cel
ce moare se preface într-o clipă în trecut. Nu mai contează cât a fost el de
important ori cât de bun, cât de mult și-a dorit să trăiască și câți oameni
nu-și închipuiau viața fără el: te-am prins! îi zice moartea, și-atunci viața
se scurge într-o clipă și omul se transformă în trecut. Tot ce însemna el se
face o amintire pe care te chinui s-o păstrezi, ești un trădător dacă uiți. Să
uiți cum arăta când își bea cafeaua. Să uiți cum râdea. Cum își ridica
privirea. Și cu toate astea, cu toate astea uiți. Viața te împinge să uiți. Și
vei uita încet, dar sigur, și durerea are să-ți sfâșie inima în bucăți.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Jon Kalman Stefansson – Între cer şi pământ
RăspundețiȘtergereVorbele au, unele, darul să schimbe lumea şi puterea să ne mângâie şi să ne şteargă lacrimile. Unele vorbe sunt gloanţe, altele sunt sunete de vioară. Unele ajung să topească gheţurile care ne înconjoară inima, pe altele le trimitem să ne salveze, grăbite, ca pe cohorte de călăreţi, când zilele sunt potrivnice şi nu mai ştim dacă mai trăim sau am murit deja.