joi, 24 noiembrie 2016

Dezamăgirile unei generații pe cale de dispariție

Nu aș fi crezut,pe cind scandam în decembrie 1989 Jos Ceaușescu la baricada de la Inter, că o să ajungem în acest punct în 2016. Intii și intîi nu am crezut că regimul va cădea atît de repede – a doua zi chiar, la prînz. Brusc, eliberați dupa execuția lui Ceaușescu, ne-am umplut de speranță, convinși fiind că odată dispărut răul – dictatorul și clica lui- vom fi în stare să ne clădim un viitor ceva mai omenesc. În fond am fi putut să avem parte de ce lume voiam…Așa gîndeau mulți atunci, anii 1990.  Ne-am imaginat cu speranță cu totul altceva decît avem azi. România trebuia să aibă un standard de viață ridicat, comparabil, să zicem, cu al Belgiei. Dar nu standardul de viață era chestiunea esențială, deși conta. Ci societatea, oamenii.
Mi-am imaginat că rețatiile dintre oameni – extrem de toxice in anii 80-90 ai secolului XX – se vor ameliora mult. Că vom renunța la cultura autoritară a delațiunii, fricii, a urii și resentimentului, a violenței. Credeam că vom reuși să ne construim o lume mai pașnică, mai prietenoasă, mai deschisă și mai plină de compasiune. Suntem azi departe de un asemenea obiectiv. Cine nu crede, e de ajuns să deschidă seara televizorul pe programele de știri. Rămîne pentru generațiile viitoare forjarea acelei lumi la care am visat cîndva.
Cauza esecului de proporții al acelei generatii – a revolutiei- îl constitutuie haosul in care am intrat fără să avem o alternativă reală. Nu am avut – ca in Polonia, Cehoslovacia, Ungaria – conturată o viziune – cit de cit – a viitorului. Am incercat marea cu degetul pe cont propriu fiecare și fiecare s-a înfeudat in proiectul lui de supraviețuire. Au reușit sa se salveze mai ales cei care s-au preocupat să se îmbogateasca. Ei au surmontat dificultătile adaptarii la un capitalism sui-generis, sălbatic și distorsionat, lansindu-se cu frenezie intr-o competitie contra-cronometru pentru a-și ingrosa conturile din bănci.
Lăcomia (pe care o citesc in destui ochi in jur) a fost și este un motor extrem de important al tranziției. Un diplomat de la ambasada americană ne-a spus într-un grup de intelectuali, în 1990, așa – „Imbogățiți-vă, altfel veți fi umiliți!“ De către cine !? m-am gindit neîncrezător. Toți din casa acea eram cunoscuți ca anticomunisti activi și mi s-a părut că noi ciștigasem pariul cu istoria, participasem personal la ingroparea comunismului. Eram triumfători. Și totuși am fost umilit, jignit, tratat prost de personaje care au pierdut pariul cu istoria. Între timp, însă făcuseră mari averi și puteau /pot să-și permită, față de ceilalți, orice mizerie și aroganță. Exemplele par să se fi înmulțit copios în ultima vreme. Prădătorii se simt mult mai siguri de ei, pariul lor era altul – banii – și l-au cîștigat.
Prietena mea de la ambasadă știa mai bine. Mai lucrase in niște țări și constatase fenomenul. Încă nu fuseseră retrase tancurile de pe bulevarde la Bucuresti și deja se ridica precum uleiul la suprafața apei, o lume pe care nu o percepeam ca atare. Era un grup social care se forma cu repeziciune, din prima clipă. Ei au ințeles ca principala bătălie se va da în noua societate românescă pentru acumularea de averi, pentru ridicaree „unei clase de asupritori „, a unei  clase de capitalisti veroși, prădători lacomi, hotărîți să reușească. Asta insemne să îi spolieze pe ceilalți. Să se cațere pe spatele a milioane de romani mai puțin adaptați pentru această mare bătălie. Averile s-au făcut prin jefuirea de roadele muncii lor a 85% din populație. Societatea s-a polarizat între o minoritate extrem de bogată și o majoritate pauperă. Instituțiile/legile apărute in România in acesti 26 de ani au fost create special pentru acest establishment de dată recentă. Este o categorie extrem de eterogenă alcătuita din exdirectori, exsecuriști, exbisnitari, exdelatori etc. Ce ii face asemănători sunt milioanele, arghirofilia, conturile din bănci, afacerile. Indiferent că patronează o firmă de export/import, de avocatură, o bancă, de IT, de TIR-uri pe autostrăzile Europei, de massmedia. (VA URMA)
STELIAN TĂNASE

3 comentarii:

  1. http://www.stelian-tanase.ro/funeralii-pentru-maurer/

    Imi pare bine că am venit să văd spectacolul. Am ințeles mai multe despre cavernele istoriei aici -privind aceasta armată de contraziși de istorie, care vin la inmormintări să constate ca se împuţinează. Cei care scapă vii, ies din cimitir, se inserează in viata obișnuită, unde trăiesc o viață care nu mai e a lor. A lor este în trecut. Am un simţămînt al timpului material, concret, epidermic. Un timp care se duce, care are corporalitate. Aceşti foşti minstri, ambasadori, prim-secretari, membri CC, sint duşi. Ei sint vestigiile în carne şi oase, care mai respiră, ale trecutului. Pe ei istoria i-a contrazis, ei sînt de partea rea, urîtă, a istoriei. Mă uit la ei din marginea mulţimii funerare, ascult cîntările. Plouă mărunt, pe jos clisă. Mormintele şi crucile în jur. Mai e o înmormîntare alături şi vocile preoţilor se întretaie. Siluetele celor veniti să asiste la ultima apariție publică a fostului lor șef, Ion Gheorghe Maurer, par confuze…Trecerea timpului, a istoriei care s-a răsturnat, asta e senzația dominantă prin clisa cimitirului Bellu ieri. Stelian Tănse

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.stelian-tanase.ro/naivitati-si-dezamagiri/

    ... lăcomia este un motor social decisiv în tranzitie. Asta face diferența între cei care răzbesc și ceilalti. Reueșc cei mai rapaci, mai lacomi, mai amorali, mai hotariti să se imbogățească. Nu e ceva nou, îi zic, să-l citeasca pe Balzac. Stelian Tănase

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai atîta sănătate cîtă poti plăti doctorilor. Cu libertatea e la fel. Da, zic, azi fără bani nu esti la adăpost, iar în ochii celorlalti esti un zero, esti tratat ca un rahat, disprețuit. Altceva nu mai contează Stelian Tănase

    RăspundețiȘtergere