sâmbătă, 20 august 2016

Istanbulul lui Pamuk

Mulți dintre noi n-au bani de mers în vacanță. Sau se duc în weekend, într-un concediu de două zile, după care se întorc acasă, unde își petrec celelalte zile de vacanță. Iar asta înseamnă pentru majoritatea dintre cei pe care îi cunosc întoarcerea la televizor și, eventual, deschiderea unei cărți căreia i-au amînat lectura. Știu însă și persoane care, dacă nu pot călători trupește, ca să zic așa, fac expediții imaginare, cu ajutorul cărților. Unii folosesc pentru asta ghiduri turistice. Un profesor bucureștean de liceu, îmi spune că știe totul despre hotelurile și pensiunile din Paris și Roma, de la cele mai scumpe, la cele suspect de ieftine. Ar putea să se ducă în vacanțe ieftine – a mai făcut-o! –, dar s-a săturat să-și strice vacanțele cu calcule de intelectual pîrlit, silit să-și numere banii de cinci ori pe zi, ca să nu se trezească în situația de a nu mai avea cu ce să plătească hotelul la sfîrșitul sejurului.
 În ceea ce mă privește, mă feresc de asemenea împrejurări. La fel cum nu-mi fac calcule care presupun să fiu găzduit de prieteni sau să fiu invitat acasă de români pe care îi cunosc, ca și cum asta ar fi datoria lor patriotică. Îmi ajunge că atunci cînd merg în străinătate, ca scriitor căruia i se lansează o carte, îmi dau seama cît sînt de strîmtorat. Așa că în vacanțele mele prefer să călătoresc cu gîndul, fără să-mi număr banii.
Mai ales că în aceste călătorii pot umbla și în timp, nu numai în spațiu. Și pot avea ghizi de mîna întîi. Imaginați-vă că dacă mergeți la Moscova, îi aveți ca îndrumători pe Ilf și Petrov și pe Bulgakov, pentru capitala Uniunii Sovietice între cele două războaie mondiale. Sau gîndiți-vă că Thomas Mann e cel care vă plimbă pe canalele eterne ale Veneției! Nu mai vorbesc de Parisul lui Hemingway sau de Londra și de suburbiile ei din thrillerele englezești contemporane. Asta ca să nu mai pomenesc de Madridul lui Marias și de Istanbulul lui Pamuk.
 Totuși, dacă e de ales, oricît de buni ar fi acești ghizi literari, nimic nu se compară cu ceea îți trece prin cap atunci cînd ești la fața locului. 
Cristian Teodorescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu