Incomodități

Mă încearcă o emoție stranie să mă opresc, preț de câteva secunde, nu mai mult, să-i desprind doar un răgaz din visul ei, să-i aflu grăuntele acela de adevăr s-o văd cum pășește, cum timpul se prăbușește, când are uneori o mie de lucruri de făcut, mereu pe muchia subțire, alt strigăt disperat, alt zâmbet stins, durerea auzită, cu eforturi de a liniști, de a nu se descuraja, de a nu renunța. Mereu departe de rutină și resemnare zbaterile ei, neastâmpărul, nerăbdarea, tot mai împovărate pentru o singură zi, o singură gardă.

Și curajul de a schimba, de a crea legături,  privirile care vorbesc, care mulțumesc cu gesturi de noblețe... Dacă nici ele, atunci poezia într-o lumină roșie, într-o vie lumină „Timpul care a rătăcit nebun printre ace de ceasornic, / Și vieții  i-a sorbit secundele, hain și dornic, / Îi lasă trupul fără suflet..., / Îi pune vamă, o transformă, din lut, în viață și-napoi!“

Și despre zâmbetul ei, despre gusturi și obiceiuri, despre pasiuni și prietenie, despre oameni mai tineri, mai vechi, despre o vagă poveste cum că ar fi... undeva în ochii ei povestea, acolo unde tăcerile înseamnă totul sau poate nu înseamnă nimic, și firul care o ține încă de viață, de viața altora, pentru că îi place să vadă bolnavi bine îngrijiți... nu acum, altădată

Eli Gîlcescu

http://metaforacautarii.blogspot.ro/2016/07/intr-o-lume-de-ndoaselea.html

Într-o lume de-a-ndoaselea

Cu fiecare clipă de răbufnire, acolo unde are încă putere să se revolte, și un suspect de accident cerebral, plimbat pe picioarele lui de la un aparat la altul, și cel suspect de încurcătură de mațe, Doamne, fără sprijin, să-și numere clipele, pașii, ofurile...? În ce zi, neputincioși, se agățau de o privire, de un semn, de un capăt aproape nevăzut de ață

Și ea, tot mai îngrozită, pentru unii, pentru alții, o lume de-a razna, o lume de chipuri și disperări fără leac, și lumea ei, unde s-a visat, la vârsta adolescenței, când așteptările erau multe, când a ales medicina de urgență și Timișoara.

În noaptea aceea, a plâns. A plâns pentru cei care îi apăreau din beznă. Cereau ajutor. De undeva, alte chipuri, alte povești și noaptea, semănând cu mai toate nopțile ei, cu cea ce ar fi vrut să fie...

Și ea, tot acolo, fără a fi eroul cuiva, fără a avea pretenții la onoruri, diplome, statui, acolo, ore în șir, muncă de salahor... 

Rare sunt momentele de liniște, atunci când amintirile curg dintr-o meserie atât de dorită, povești cu Ileana Iliescu, Ileana Vulpescu, Iosif Conta și strada Clucerului de ieri, dar și primul caz din meseria de medic, cea de anemie megaloblastică și tot soiul de grozăvii despre viață, toate trecându-i prin suflet, răscolindu-l. 

De atunci au trecut... ani, și ea, tot în slujba celor care trec prin secția de urgențe. 

În timpul liber, se ocupă de grădinărit, de casă, familie, și scrie poezia de iubire în care te pierzi, și îi recunoști strigătul de revoltă din ultimul capitol și singurul ce poartă titlul „Rigorile legii, operațiunea complotul – Malpraxisul cui?“. 

De este cu putință să rămână aceeași, de este cu putință ca toate să treacă, și răul făcut de om, cu voie, fără voie, de este cu putință... să nu ne grăbim, să nu ne grăbim să judecăm... de este cu putință, să n-o grăbim (va urma)

Eli Gîlcescu