Inocenţa seamănă din multe puncte de vedere cu paradisul pierdut. N-o descoperim decât prin nostalgie, după ce am pierdut-o, ca şi copilăria. Ce ştiu despre inocenţă inocenţii? Ce ştiam despre paradisurile candorilor când locuiam în ele? Mă tem că mai nimic. Copilăria şi inocenţa sunt descoperiri târzii, când amintirile şi greşelile îşi alungesc umbrele. Ni le apropiem prin regret. Nemaiavându-le, ştim ce am pierdut. Nu e tema copilăriei o obsesie a maturilor? Şi poate că anumite lucruri trebuie să le pierdem ca daruri pentru a le cuceri ca virtuţi. Trebuie să ieşim din copilărie pentru a o iubi.
Omul lui e condamnat la singurătate chiar când se găsește cu alții. În jurului lui e un vid dureros. Nimic nu-l vindecă, nimic nu-l apără, nici prietenia, nici dragostea. E ca o rană care se contemplă pe sine. Există în această singurătate o mare nostalgie secretă a lumii pierdute, a prieteniilor si iubirilor netrăite, dar exilul e implacabil. Individul se afundă în singurătate, acum, fără să ajungă nicăieri.
Octavian Paler în Un muzeu în labirint (Istorie subiectivă a autoportretului), Victoria învinşilor
Noi astăzi suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât până şi nefericiţii nu sunt solidari între ei.
Politica nu are principii. Are numai interese.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu