Mărturisesc, de pildă, nu fără oarecare teamă – căci sună cît se poate de ”incorect” – că democraţia a ajuns, pentru mine, un concept dilematic. Nu mai ştiu ce să cred. Ştiu vorba lui Churchill (”Democraţia este cea mai proastă formă de guvernămînt, cu excepţia tuturor celorlalte”), o vorbă care poate fi dată drept exemplu de manual pentru definiţia unei adevărate (insolubile) dileme. Şi totuşi, ce-i de făcut? Cum să cred într-un regim politic prin a cărui mecanică legitimă, Socrate a fost condamnat la moarte şi Hitler adus la putere? Cum să cred în democraţie, cînd practica ei aduce la conducerea ţării un provincial şmecher şi ţanţoş, cu liota lui de diletanţi, semidocţi şi pipiţe, care îmi vor administra viaţa? Cum să cred în democraţie, cînd, datorită ei, o ţară ca Statele Unite ajunge pe mîna unui mahalagiu oblu, încîntat de sine şi de gîndirea sa de rîndaş parvenit? Cum să cred în democraţie cînd, prin referendum, Marea Britanie s-a rupt de Uniunea Europeană, deşi, întrebaţi ce-au votat, o puzderie de englezi au admis că n-au ştiut exact despre ce e vorba? Cum să cred în democraţie, cînd bietul Vadim s-a impus, prin vot, în anul 2000, drept (iminent) prezidenţiabil? În asemenea cazuri, dacă mă decid să accept, prin absurd, democraţia, trebuie să-mi dirijez nemulţumirea către electorat, adică să bombăn poporul, ceea ce, iarăşi, nu se face. (Pe de altă parte, nici convingerea unor săteni din Prahova că Biblia a fost scrisă de popa din Târgovişte nu mă stimulează să le acord acelaşi drept de vot pe care îl acord, justificat, lui Mihai Şora, sau lui Cărtărescu. Evident, sunt bolnav de ”elitism”).
http://adevarul.ro/news/politica/dileme-stupori-resemnare-1_5885b80b5ab6550cb8b5f214/index.html
Cum să cred în democraţie, cînd practica ei aduce la conducerea ţării un provincial şmecher şi ţanţoş, cu liota lui de diletanţi, semidocţi şi pipiţe, care îmi vor administra viaţa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu