O cronică de Al. Cistelecan
Publicistica lui Tudoran trece în revistă un întreg catalog de metehne românești. Multe dintre ele sînt, inevitabil, relevate și pe parcursul dialogului. Analiza ethosului se împletește cu rememorarea faptelor. Propoziții cu forța inciziei în piatră se adună într-un breviar de observații tranșante, referitoare deopotrivă la anii comunismului și la cei postcomuniști. Dau aici doar cîteva exemple de asemenea incizii în morala românească și-n moravurile românești: „Cînd a trebuit să părăsesc România, țara era burdușită de genii tăcătoare. Azi, România este suprapopulată de genii trăncănitoare”; „Cu cît audiența înghite mai multe gogoși, cu atît crește mai mult oferta de gogoși”; „Gestul de a fi împins într-un colț pentru a ți se declara simpatia/prietenia/solidaritatea intrase în ritualul lipsei de solidaritate a epocii”; ”România este o colecție de asemenea generații pierdute”; „Duplicitatea – și în viața de zi cu zi, și în operă – a fost pentru cei mai mulți dintre noi cota maximă la care s-a ridicat radicalitatea noastră” etc. etc. Tratatul de simptomatologie românească din publicistica lui Tudoran și din acest dialog e, cu siguranță, unul din cele mai tranșant și mai dureros scrise. Oricît ar fi ele ieșite din indignatio, ca la latini, vituperațiile lui Tudoran par, totuși, mai degrabă ieșite dintr-o rană. Orice anomalie românească pare o suferință personală.
https://www.tudoran.net/post/o-cronic%C4%83-de-al-cistelecan
