Contributor
Am vorbit cu domnul Horia-Roman Patapievici despre gândire, raportare la timp și despre educație. Am vorbit și despre viitor, deși și trecutul ocupă o parte bună din interviu.
Opinia mea despre educație și despre cei care au fost aclamați care reformatori ai ei este foarte proastă și a devenit din ce în ce mai proastă pe un fond în care, în anii 90, salutam reformele care se făceau în învățământ.
Dar eu am fost educat în regimul comunist.
Școala era comunistă, să zicem, prin faptul că existau orele de socialism științific, orele de educație cetățenească la clasa a 7-a și a 8-a, istoria era făcut din perspectiva ideologiei comuniste. Deci erau urme ideologice limpezi. Dar am făcut matematică, limba română, fizică, chimie… într-un sistem educațional care rămăsese în stil clasic.
Liceul era în stilul reformei franceze, facultatea era, în principiu, facultatea humboldiană. Ei bine, toate astea au fost distruse nu numai prin incompetența „reformatorilor” ci prin sincronizarea cu forme diferite ale învățământului, cum ar fi cele anglo saxone, sau prin această tentă de eficientizare comercială a învățământului prin directiva Bologna. Noi toți ne-am bulucit să distrugem ceea ce funcționa.
Nici nomenclatura nu este bună. Cum să-i spui învățământului liceal „preuniversitar”, de parcă scopul final al lumii ar fi să faci facultate? Idealul de educație e umanist în mod fundamental în civilizația noastră, orientat după ceea ce spunea Goethe că „bunul cel mai de preț al omului este personalitatea”.
Eu nu înțeleg însă nimic din ce vor să facă acești oameni, aparent foarte luminați, care conduc învățământul. Totul e greșit și îmi vine să spun ca cel mai conservator: întoarceți-vă la trecut. Faceți cum s-a făcut în trecut, că se făcea bine!
Nu se vorbește în școală de virtuți sau morală, nu se vorbește că trebuie să fii bun! Și am pierdut toate astea, pentru că am fost lipsiți de discernământ. Discernământul fundamental este: dacă ceva funcționează, trebuie lăsat să funcționeze. Dar asta o spun acum! Dacă am fi vorbit în 90 aș fi spus că avem nevoie de reformă, da!
S-a schimbat „omul recent” în 2025?
Ce carte pregătiți?
O anamneză pentru geniul Europei, o carte despre ce a fost extraordinar în civilizația noastră care iată, se străduiește din răsputeri să nu mai fie.
Ce boală are sufletul Europei?
Un fel ură de sine…
Da, a devenit tot mai recent. E peste tot „omul recent” și totul se schimbă în funcție de nevoile lui. Pentru că „omul recent” e la putere, e omul pentru care trecutul nu contează, iar sufletul lui nu mai are nicio adâncime. Totul e orizontal, totul e hedonism, totul este voința lui de suveranitate absolută asupra lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu