Trezitul la timp nu e doar despre ceasul de dimineață.
E despre a te conecta cu momentul prezent, cu oamenii care contează, cu activitățile care construiesc.
Trezitul la timp nu e doar despre ceasul de dimineață.
E despre a te conecta cu momentul prezent, cu oamenii care contează, cu activitățile care construiesc.
Prea mare și sfâșietoare durere
a tot
ce a făcut
și a
fost
adevăr
fără egal și frumusețe,
bunătate
și blândețe,
cu vrednicie vrednicia Sa
muritoare a păcatului nostru.
Amin.
E. G.
https://vasilegogea.wordpress.com/2025/04/21/papa-francisc-s-a-intors-la-casa-tatalui-
Să ne ținem inimile curate. Să nu uităm că adevărul există. Să ne bucurăm alături de alte inimi curate. E de ajuns: răul se va risipi ca fumul.
Inimi curate. E de ajuns.
Noaptea Învierii este singurul moment din an când oamenii din lumea întreagă au curajul să strige în cor un adevăr.
„Frica de moarte sau frica de a muri, ce preferaţi?“ (Julian Barnes)
Adevăru-i că nu mă prea dau în vînt să scriu despre moarte, fie ea și așa, în general, darmite gîndindu-mă la cea care-mi va fi hărăzită. Frică? Nu numai ea, ci și posibilitatea, ce m-a însoțit de cînd mă știu, de-a dilata nesățios clipele fericite, fracțiunile acelea de timp, trecînd fulgerător, ca un curent electric prin trupul frisonat de bucurie, în care abosorb cu toate simțurile realitatea pînă în cele mai mici amănunte, nebănuite (multe!) de alții. Am credința că mort nu aș percepe nici parfumul unei prune căzînd, crăpată de propria-i zeamă, fluierînd aerul găurit o secundă de ea, nici palpitul unui fluture părînd că se ia de-a moaca după ultimul vagon al trenului marfar trecut indolent peste barieră, nici zîmbetul strecurat spre colțul gurii de o elevă, cărăbănind în spate, ca pe-o mitralieră de teroristă minoră, un violoncel mascat în anvelopa portocalie, nici sunetul de-abia auzit al izbirii marginii paharului plin cu apă de dinții strălucitori ai cantonierei Sultănica, nici melodiile acute ale drujbei mînuite în spatele gării, lîngă stivele de butuci. N-aș mai despărți culorile de obiecte, jupuind-le cu tot cu amurg, ca pe o coajă sau o pieliță de fruct etc. E nasol să fii mort!
Prima lecție am primit-o într-o căruță care mă ducea din gara Bîrnova către sanatoriul TBC, la deal, pe la 19 ani, în mijlocul unei păduri înverzite, clocotind de triluriliruri de păsări necunoscute, picurînd razele ca pe-un ulei incandescent printre frunzele groase, cărnoase, senzuale de-atîtea pofte mustoase, doldora de viață. Nu voiam să mor, nu concepeam că pot muri! Ar fi fost o eroare profundă, nu atît a mea, cît a lui Dumnezeu! Fastul vegetal din jurul meu părea o gravă invitațe de-a lua bine aminte, de-a mă dezmetici, de-a nu ceda romantic unei descompuneri fascinante la gingia genunii căscate și-n afară, și-n mine, fragedă, în plămînul înciorchinat în alveole pure, rupte de-o cavernă proaspătă ca un sărut umed, periculos. Mult mai tîrziu, în vîrstă deja, la balamuc, după cîteva luni de depresie scîrboasă, mi-am vomitat definitiv plictiseala impardonabilă de-a muri. Țineți minte ce spunea Tolstoi? „În locul morții era lumină.“ Eu zic să-l credem pe cuvînt! Oricum dăm colțul. (din Dilemateca, nr. 48, mai 2010)
pagină realizată de Marius CHIVU
E foarte bine cînd ai prieteni care cercetează hrisoave vechi sau noi și, cînd găsesc cîte ceva foarte interesant, ți le semnalează. Tocmai am primit de la Bogdan Stoicescu un schimb de replici dintr-un interviu luat în 2018 de Marius Chivu regretatului meu prieten, poetul Emil Brumaru...
|
Despre Samuel Beckett
cuvinte murmurate, urlate… insistente
MARTIN ESSLIN:
Era într-adevăr emoţionant cum se apropiau aceşti oameni fără pretenţii intelectuale de scrierile dramaturgului şi cum le receptau mesajul. Acesta este adevăratul impact cu publicul al lui Beckett. Alan Schneider, unul din cei mai buni regizori ai săi, l-a întrebat odată care este sensul piesei Sfîrşit de partidă. Beckett i-a răspuns că nu-i nimic altceva decît un zgomot de fond, precum cel de la ţeava de eşapament. Scriitorul nu a făcut nici un calambur. Cu alte cuvinte, ce spunea ej în piesă era ca o parte din tine care iese afară. Prin acest exemplu vreau să remarc că Beckett este foarte pe pămînt, nu-l este teamă să folosească nici o asociaţie care este logică. Pentru orice lucru apelează la cuvîntul cel mai simplu, cel mai concret. Din asta se poate învăţa foarte mult.
EU NU
GURA: afară ... în lumea asta . . . lumea asta . . . lucru mic şi neîn- "’nat . . . înainte de vreme. . . uitat de Dum — ce? . . . fată? . . . da . .. oyetiţă ... în această . . . afară în această . . . înainte de a-i veni vremea . . . o -gaură uitată de Dumnezeu . . . numită . . . numită ... nu contează. .. părinţi necunoscuţi . . . despre care nu se ştie nimic ... da ... el a dispărut . . . fără urmă . . . imediat după ce şi-a încheiat nădragii ... ea lî fel . . . opt luni mai tîrziu . . . aproape la ţanc . . . deci fără nici o iubire ... i\ asta a scăpat . . . nici o iubire . . . aşa cum de obicei îi oferi . . . unui prunc fără grai ... în casă ... nu . . . într-adevăr . . . nici măcar asta înt '-un fel sau altul . . . nici un fel de iubire . . . într-un alt moment al vieţii ... o astfel de legătură tipică . .. nimic de remarcat pînă la 60 cînd — . . . ce? . . . 70? . . . Doamne ! . . , ajunge spre 70 . . . hoinărind pe mp . . . căutînd fără ţintă ciuboţica cucului ... să facă o coroniţă ... . jmai cîţiva paşi apoi stă . . . privind în gol . . . mai departe . . . cîţiva paşi încă ... se opreşte priveşte iar . . .şi tot aşa . . . lăsîndu-se în voia soartei . . . cînd fără veste . . . toate au dispărut. . . toate chiar şi acea lumină matinală de aprilie ... şi ea s-a pomenit în — . . . ce? . . . cine? . . .nu ! . . . ea ! . . . (Pauză şi mişcare 1) . . . s-a pomenit în întuneric . şi mai exact ... în nesimţire ... în nesimţire . . . căci mai putea să audă încă bîzîitul . . . aşa-zis ... în urechi ... şi o rază venea şi pleca ... venea şi pleca . . . asemeni unei raze de lună . . . rătăcind . . . intrînd şi ieşind din nori . . . dar atît de mohorîtă . . . simţind . . . simţindu-se atît de amorţită ... ea nu ştia ... în ce poziţie se află . . . închipuieşte-ţi ! ... în ce poziţie era? ... fie în picioare ... fie aşezată . . . dar creierul ... ce? . . . îngenunchind? ... da ... fie ridicîndu-se ... fie stînd jos . . . fie îngenunchind ... fie zăcînd . . . dar creierul încă . . . încă într-un fel ... pentru că primul ei gînd a fost ... oh mult timp după aceea . . . cînd brusc o străfulgerare . . . cum fusese ea învăţată să creadă ... cu ceilalţi neisprăviţi . . . într-un îndurător . . . (Rîs scurt) . . . Dumnezeu ... (Rîs plin) . . . primul gînd a fost ... oh mult timp după aceea . . . cînd brusc o străfulgerare ... ea a fost pedepsită . . . pentru păcatele sale . .. dintre care apoi cîteva ... ca dovadă dacă mai era nevoie de vreo dovadă . . . i-au fulgerat prin minte . . . unul cîte unul . . . apoi alungate ca prosteşti ... oh mult timp după aceea ... pe măsură ce alunga gîndul . .. îndată ce şi-a dat brusc seama . . . treptat a înţeles ... că nu suferea . .. închipuieşte-ţi ! . . . fără suferinţă ! . . . într-adevăr nu-şi putea aminti . . . dinăuntru . . . cînd suferise mai puţin ... în afară de cazul cînd bineînţeles ea a fost . . . sortită să sufere ... ha I ... destinată să sufere . . • ca în vremurile ciudate . . . din viaţa sa . . . cînd intenţionase clar să se distreze ... ea a fost de fapt... nu a avut nici o plăcere . . . nici cea mai neînsemnată ... în care caz desigur . . . noţiunea de pedeapsă . . . pentru un păcat sau altul . . . sau pentru soartă . . . sau pentru nici un motiv deosebit. . . de dragul pedepsei . . . lucru pe care ea îl înţelesese perfect . . • noţiunea de pedeapsă . . . care îi apăruse mai întîi ei . . . cum fusese ea educată să creadă ... cu ceilalţi neisprăviţi . . . într-un îndurător . • ■ (Rîs scurt) . . . Dumnezeu . . . (Rîs plin) . . . i-a venit ideea asta . . ■ apoi a renunţat la ea ... ca la o prostie . . . poate nu era chiar o prostie . • ■ la-urma urmei ... şi aşa mai departe . . . toate astea . . . zadarnice argumente . . . pînă cînd un alt gînd ... oh mult după aceea . . . brusc o străfulgerare . . . într-adevăr foarte prostească dar — . . . ce? . . . bîzîitul? • ■ ■ da . . . tot timpul bîzîitul . . . aşa-zis ... în urechi . . . deşi de fapt . • ■ nu suna deloc în urechi ... în ţeastă . . . geamăt înăbuşit în ţeastă . • şi tot timpul această licărire sau rază ... ca raza de lună, . . . dar poate nu . . . cu singuranţă nu . . . mereu aceeaşi pată . . . cînd strălucitoare . • ■ cînd difuză. . . dar mereu aceeaşi pată . . ! de parcă nici o lună nu putea ,. • nici . . . nici luna . . . toate aparţinînd aceleiaşi dorinţe de ... a chinui .. • de fapt din acest punct de vedere . . . nici măcar ... o durere . ■ • pină acum ... ha ... ! pînă acum . . . celălalt gînd apoi . . . mult după . . .
Doi critici americani, Bishop şi Federman sintetizau în 1976, în publicaţia Cahiers de l’Herne, principalele repere ale operei lui Beckett: „1906–1976, 70 de ani de cuvinte… o viaţă întreagă… o viaţă făcută din cuvinte […] Iată ceea ce rezumă viaţa lui Samuel Beckett, iată ceea ce face biografia sa. Aproape o jumătate de secol de cuvinte, de la cele dintâi, în 1929, în engleză, în franceză, cuvinte murmurate, urlate… insistente. Şi nu s-a terminat, nu, căci, aşa cum spune vocea care vorbeşte în opera lui Beckett, cel mai rău este începutul, apoi mijlocul, apoi sfârşitul, la sfârşit, la sfârşit este cel mai rău.” (T. Bishop, R. Federman, Avant-propos in Samuel Beckett, Cahiers de l’Herne, Paris, Éditions de l’Herne, 1976.]
Nu cred ca opera mea să fie pesimistă. Nu vreau să spun că deznădejdea personajelor mele ar fi optimistă. Dar ceea ce pot spune este că oamenii mei se încăpăţânează să meargă totuşi mai departe. (Samuel Beckett)
Acolo unde coexistă şi obscuritatea şi lumina, există pentru noi şi inexplicabilul. De aceea, cuvântul cheie ale pieselor mele este poate. (Samuel Beckett)
Samuel Beckett (n. 13 aprilie 1906, Foxrock, County Dublin , Irlanda – d. 22 decembrie 1989, Paris , Franța) a fost un autor, critic și dramaturg, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1969.
sau Furiile invizibile ale inimii
Poate că ar fi o idee bună dacă toată lumea s-ar opri din scris pentru câțiva ani și le-ar permite cititorilor să-i ajungă din urmă. (John Boyne, O scară către cer)
(...) doar victimele și supraviețuitorii pot înțelege cu adevărat îngrozitorul acelui timp și loc; ceilalți dintre noi trăim de cealaltă parte a gardului, privind din locul nostru confortabil, încercând în propriile noastre moduri stângace să dăm un sens tuturor. (John Boyne, Băiatul în pijama cu dungi)
Întotdeauna am crezut că dacă femeile ar putea valorifica doar în mod colectiv puterea pe care o au, atunci ele ar conduce lumea. (John Boyne, Furiile invizibile ale inimii)
E. G.
David Mamet,
Spune
întotdeauna adevărul. Este cel mai ușor de reținut.
Sunt
doar cuvinte... dacă nu sunt adevărate.
Intră
în scenă târziu; ieși devreme din scenă.
Știi,
am citit odată o carte interesantă care spunea că, uh, cei mai mulți oameni
pierduți în sălbăticie mor de rușine. Da, vezi, mor de rușine. (…) Și așa stau
acolo și... mor pentru că nu au făcut singurul lucru care le-ar salva viețile.
Trăim vremuri opresive.
Slavă Domnului că oamenii de la Hollywood nu au suflet,
așa că nu trebuie să sufere prin viața lor.