În misterul lumii de dincolo. Netulburatei tăceri

    Volumul de versuri Patimi dulci, semnat de Elisabeta Gîlcescu, o cunoscută animatoare și promotoare a poeziei și culturii în județul Gorj și în țară, precum și generoasă mecenată, volum prefațat de prof. univ. dr. Constantin Nițu, se constituie ca o suită de confesiuni lirice generate de sentimentul iubirii dominante, de elegii și meditații asupra trecerii irecuperabile a timpului și a anotimpurilor ca vârste ale omului.

    După cum sugerează și titlul, din textele cărții se desprinde poezia suferinței „dureros de dulce”, după cum o numea Eminescu în „Odă (în metru antic)”, poezie în care realul își filtrează elementele prin punctul misterios genezic, renăscând prin iubire lumea în vers: Mă nasc din nou, de ieri/ din întâmplare…/ culoarea timpului o drămui/ când mă preschimbi în floare/ … („Născută pentru a înflori”, pag. 9). Poeta vrea să smulgă inefabilul vieții din trecutul ființelor dragi apuse în misterul lumii de dincolo, lume apusă, a netulburatei tăceri prin elegiace și meditative versuri de o gravă trăire a fiorului tragic iluminat de soarele iubirii ce trece peste moarte: într-un apus cobor/ … melancolia unui asfințit – / gata să plesnească de sub povara timpului – / ascultă rugăciunea de dimineață/ ca nici umbra să nu întunece tăcerea. ( … ) / ascunde sub o piatră timpul, / zborul, o zi întreagă de iubire…/ De jos alt soare își deschide aripi largi,/ privește revărsătul zorilor – / cel mai frumos ceas al zilei – / („Trecut-au anii”, pag. 10).
    Poeta retrăiește cu nostalgie anotimpurile vieții ca în Vivaldi sau Haydn, evocând plenitudinea energiilor vitale ale apogeului solstițiului de vară: „Roua împletea săruturile Sânzienelor;/ … mirajul absolutului…/ M-a prins dimineața cu frânturi de vară./ Stinge glasul, frânge struna în mireasma toamnei/ … (***, pag, 11). Apoi, precum într-o vie feerie webberiană a culorilor și sonurilor, revine ca să evoce anii tinereții năvalnicei pasiuni romantice a iubirii nemărginite dezlănțuite: Azi porțile dimineții pornesc în căutarea/ fericirii fără margini./ Respirația ei, muzică de Webber,/ orizont divin, fără hotar – grădină,/ printre flori, adieri de mângâiere/ cântarea ninge iarăși luna / peste tăceri de argint/ și-n inimi de cuvânt, minune… (***, pag. 9).

    Un poem de excepție este „Zbor de vineri”, adevărat imn închinat iubirii (vineri amintește de zeița iubirii, Venus) și poeziei, în care inefabilul și candoarea vibrației lirice sunt admirabil surprinse prin imagini vizuale dinamice sugerând reînvierea minunii zborului spre cerul iubirii și poeziei: minunea astăzi renăscută;/ ea prinde rădăcini în noi/ … (…) minune, rugă și iubire./ Un zbor ce nu va fi înfrânt/ azi, zborul Ei e veșnicie/… (Idem, pag. 16-17).
În viziunea poetei din genezice imemoriale timpuri elementele realului contopite printr-un originar cosmic cuvânt-sărut exploziv al Big Bang-ului au creat universul: De la facerea lumii,/ rămân în cuvânt/ pământ blestemat… („Sărutul facerii”, pag.21)
Într-un dialog imaginar cu ființa iubită, este evocat timpul trecutei iubiri luminând asemeni veșnicei clipe minunate prin memorabile sinestezii audiovizuale:  Și iarba cum crește răzleț,/ după fiecare noapte, cântă, cântă aprins, / spre înminunarea clipei noastre,/ … / prin verdele pur căutându-și cântecul/ ca un răsfăț de scorțișoară… („Răsărit de cuvinte…”, pag. 54).

    O poezie discretă și gravă, în care viața cu seninul reveriei și al iubirii extatice, cu minunile și furtunile anotimpurilor vieții, ne comunică o trăire autentică, oferindu-ne bucuria actului lecturii ca un ceremonial al celebrării unei rare și alese sărbători a comunicării directe a tainelor de zi cu zi. Excelsior!

Raul Constantinescu

Hațeg, mai, 2017

Lectură plăcută!