Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine,
aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură.
De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu
tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi
ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea – şi mi-am tras paşii înapoi
ca la ieşirea cu icoana din biserică. Cânt răguşit pe sub ferestrele casei
tale... Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii
de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea!
Ionel Teodoreanu, „Lorelei“
Ionel Teodoreanu, „Lorelei“
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu