În pas cu vremurile

Înainte, conversaţiile erau mai naive, curiozitatea, puţin mai castă, emoţia, mai firească, răbdarea, o virtute mai apreciată, dorinţa de a-l cunoaşte pe celălalt nu începea musai cu partea fizică, iar relaţiilor le lua mai mult timp să se închege şi durau mai mult.
Nu se mai poartă. Nu mai e timp. Preceptele epocii îndeamnă să guşti cît mai mult, din cît mai multe, într-un timp cît mai scurt. Tentaţiile clamate din afară înăbuşă poezia timidă din interior. Femeia, ca şi bărbatul, şi-a externalizat responsabilităţile. Laolaltă cu inteligenţa şi emoţiile. Ba cu întreaga fiinţă, pe alocuri. Deşi aplecarea asupra sinelui a fost dintotdeauna o încercare temerară şi nu prea atrăgătoare, azi – din pricina comodităţii fiinţei umane care, asaltată de reţete cu efect instantaneu, doreşte totul de-a gata şi aşteaptă, cînd ceva nu funcţionează, sugestii cărora să li se conformeze – a căzut fatalmente în dizgraţie. Dacă încerci un sentiment de inadecvare, dacă protestezi împotriva toleranţei fără margini care a luat locul intransigenţei de ieri, eşti expirat sau desuet. Cu siguranţă, nu în pas cu vremurile.

Mihnea Rudoiu

http://dilemaveche.ro/sectiune/societate/articol/viata-ca-un-blues-cu-tine-insuti