Mircea Mihăieș s-a dedicat timp de un deceniu scrierii unei trilogii despre opera lui James Joyce. Cărțile Ulysses. 732. Romanul romanului (2016), O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei (2019) și Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului (2021) formează un tot, un metaroman (metaforic vorbind) despre încifrarea care conferă unei opere literare plusvaloare, nu prin sine, ci prin ceea ce reușește să-i reveleze cititorului atunci cînd vrea să-i ascundă.
În primul capitol, autorul discută în esență despre cum disfuncționalitatea poate conduce la o nouă realitate. Nu uită să amintească de faptul că, după părerea unor exegeți, Joyce ar fi precursorul unor cuvinte de largă răspîndire astăzi precum google¸ email sau coronavirus. Mircea Mihăieș afirmă: „Forțate sau nu, aceste apropieri vorbesc despre miracolul minții umane și despre incredibilele migrații ale gîndurilor și cuvintelor în inepuizabila lume a ficțiunii literare“. Un mare merit al studiului de față este acela că autorul lui arată cum se poate depăși lectura de suprafață a lui Finnegans Wake, adică de la perceperea muzicalității externe a textului pînă la înțelegerea, fie și parțială, a universurilor semantice, ce se întrepătrund/completează/contrazic în roman.
Mai mult decît atît, cititorul trebuie să depășească statutul său pasiv de instanță comprehensivă și să devină el însuși creator de semnificații, pornind de la unele cuvinte aflate în căutarea definițiilor:
„A citi Finnegans Wake e ca și cum ai străbate un cîmp minat. Vezi obiectele primejdioase, dar nu-ți dai seama imediat ce sînt. Calci pe ele și nu se întîmplă nimic. Citești cuvintele, încerci să le găsești semnificația, dar opacitatea nu se destramă. Nu e vorba de construcții conjuncturale. Literele par să desemneze obiecte lipsite de energie și sens. Și totuși, ele explodează, pe neașteptate, atunci cînd aproape le-ai uitat. […] Puse sub o lumină orbitoare, dau naștere unor nesăbuite unghiuri, asperități, culori și contururi“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu