Bob Dylan a primit premiul Nobel pentru literatură în 2016. Surpriză mare. Reacțiile sunt foarte diferite – de la salut entuziast la contestație categorică. Am și eu o părere, dacă mi se permite. Bob Dylan este inainte de orice un mare poet. Și unul foarte influent, cel puțin limba engleză. Vine dintr-o tradiție de trubaduri si menestreli, din formele timpurii ale poeziei, asa cum era practicată în Evul mediu, insoțită de o laută, de flaut etc. E inutil sa fac aici fie și o listă scurtă a poeziilor/cîntecelor lui care au marcat ultimii mai bine de 50 de ani. Dylan nu este un textier, un versificator. Ce impune la el este spiritul, unul iconoclast, rebel, care a dat tonul generației lui, i-a dat temele de meditație. Și-a pus amprenta sa incofundabilă pe epocă prin sintagme de neînlocuit. Daca scrii despre epoca sa trebuie să il citezi și să îl amintești.
Juriul Nobel a dat dovada de curaj sfidînd establishment-ul literar, coteriile editorilor, listele prestabilite, clasamentele, reputațiile prefabricate, casele de pariuri. A votat neconventional pentru cineva provenit din contra-cultura americană. Cind am auzit numele ales în 2106, ieri, mi-am spus iată in fine ceva nou, proaspăt, de bun augur. In fond in ultimii 20 de ani, nici măcar 5 premii nu au fost conferite unor scriitori de mare valoare. El s-au dat au dat pe aranjamente diverse, pe criterii obscure politice sau de alta natura (ecologice, sexuale, religioase, minortati etc) Cine a aparat o cauza care a părut nobilă a fost pus pe lista, fara legătura cu valoara intrinseca a literaturii respectivului autor. S-a practicat un sistem de rotație prin care toată lumea trebuie intr-un interval de timp să primeasca un premiu. Nobel-ul pentru literatură a ajuns ca o măgăreață care trebuie să cadă pe cineva. Mă gindesc că acest an poate marca o deschidere.
*** Nu sunt un admirator necondiționat al lui Bob Dylan deși mi-a marcat profund adolescența. M-am visat la sfirsitul anilor 60 un fel de Bob Dylan la București. Eram cam rebel, am invățat să cînt la ghitară, scriam versuri protestare despre Praga si Vietnam. Cariera mea incipientă a eșuat cînd un tov mi-a atras atenția -dupa un recital pentru colegi intr-o recreatie – că nu trebuie să amestec poezia cu politica și mi-a confiscat ghitara (eram in incinta liceului). Ghiatara mea a stat arestată intr-un dulap prin cancelarie un an de zile. Intervalul mi-a folosit, fumurile de folkist m-au iesit din cap. Ina cel interval de timp am inceput să scriu. Am ajuns un scriitor care nu visează la premiul Nobel. Il consider mult prea burghez, prea main-stream, prea estalishment.
Iata ce am scris in 2011 – la un an dupa recitalul Bob Dylan la Bucuresti – sub titlul IDOLUL TINERETII NOASTRE
STELIAN TANASE
